Alessandro Griselli, asistentul care a facilitat victoria Interului în partida de la Siena (2-1), a fost aspru pedepsit. Greșelile făcute în ultima etapă a campionatului italian l-au determinat pe Pierluigi Collina, fostul arbitru internațional care în prezent se ocupă cu delegările la partidele din Peninsulă, să aplice câteva măsuri drastice, fără a mai ține cont de numele celor vinovați.
Cel mai afectat este Alessandro Griselli, asistentul care a închis ochii la ofsaidul clar ca lumina zilei din care Maicon a marcat golul victoriei campioanei Inter la Siena. În vârstă de 44 de ani, Griselli a făcut parte din brigada de arbitri care a condus finala Campionatului European, dintre Spania și Germania. El va urmări prestațiile colegilor săi din fața televizorului până în luna aprilie a anului viitor. Griselli se va alege astfel și cu o gaură în buget, de aproximativ 10 mii de euro pe lună.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER